Handbal, Liga Zimbrilor: Potaissa s-a impus la Suceava și continuă forma excelentă – TurdaNews

Handbal, Liga Zimbrilor: Potaissa s-a impus la Suceava și continuă forma excelentă  TurdaNews

Головна » Handbal, Liga Zimbrilor: Potaissa s-a impus la Suceava și continuă forma excelentă – TurdaNews

Potaissa Turda s-a impus astăzi, scor 29-28, pe terenul celor de la CSU Suceava, într-un meci ce a contat pentru etapa a XXIV-a, din Liga Zimbrilor.

Turdenii au început excelent meci și „au pus” trei goluri avans pe tabelă încă după primele 9 minute (2-5). Sucevenii au revenit repede, reușind să marcheze următoarele trei goluri ale meciului (5-5, min 13).

„Magnificii” au revenit în controlul meciului, și au reușit să se distanțeze la patru goluri (8-12, min 24).

Ultimele minute le-au aparținut bucovinenilor, care au reușit să se apropie la un singur gol până la pauză (12-13).

Partea a doua a fost extrem de echilibrată, Suceava reușind să revină rapid și să egaleze. În minutul 44, gazdele chiar au reușit să preia conducerea (20-19), însă doar pentru cinci minute, pentru că Turda a trecut iar în avantaj (22-23, min 49).

În ultimele 10 minute, Potaissa a reușit iar să se distanțeze pe tabelă (24-28, min 56), însă Suceava a mai pus o dată presiune, reușind să marcheze următoarele trei goluri (27-28, min 58). În ultimele două minute, ambele echipe au reușit să marcheze câte un gol, dar ambele și-au ratat ultimul atac.

S-a terminat 29-28 și Potaissa ajunge la opt meciuri fără înfrângere.

Următorul meci al Turzii va avea loc joi, pe teren propriu, contra celor de la CSM București, în sferturile de finală ale Cupei României.

CSU SUCEAVA – POTAISSA TURDA 28-29 (12-13)

Potaissa Turda: Ghiță (8 goluri), Pop (6), Pințoiu (4), Dumitriu (4), Vojvodic (2), Dragas (2), Szoke (2), Pavel (1)


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso

Source: turdanews.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *