Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Victoria e salvarea – Deşteptarea

În ultima etapă a campionatului, CSM Bacău trebuie să învingă vineri, de la ora 16.00, pe teren propriu, pe SCM Politehnica Timișoara, pentru a-și asigura permanența în primă ligă, fără să mai treacă prin emoțiile unui baraj

Vineri și sâmbătă este programată etapa a 26-a, ultima a sezonului din Liga Zimbrilor la handbal masculin. Uvertura rundei va avea loc azi, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău, unde gazdele de la CSM vor primi vizita Politehnicii Timișoara. Cu un singur punct luat în ultimele șase etape, CSM Bacău și-a complicat viața pe final de stagiune, riscând, pentru al treilea an la rând, să ajungă la barajul de promovare/ retrogradare. Pentru a-și asigura permanența în Liga Zimbrilor fără să mai depindă de celelalte rezultate (sunt patru echipe aflate la egalitate de puncte și care se bat pentru a evita locul 11) sau fără să treacă prin emoțiile unui nou baraj, „CSMeii” trebuie să câștige azi jocul cu Politehnica Timișoara. În principiu, un obiectiv la îndemână pentru echipa antrenată de Sandu Iacob și Leonard Bibirig, care, dincolo de plusul de valoare al lotului și de avantajul terenului și publicului propriu, este favorizată și de faptul că, indiferent de rezultat, timișorenii nu se mai pot salva direct. Și totuși, chiar și în aceste condiții, partida nu se anunță floare la ureche pentru gazde. Pe lângă că i-a eliminat în acest an pe băcăuani din Cupa României și s-a aflat la numai o secundă de a-i învinge și în campionat, Politehnica Timișoara rămâne o echipă ce-și vinde scump pielea, așa cum o arată și ultimele sale rezultate: 31-33 cu Minaur, 30-30 cu CSM București, 27-29 la Vaslui și 29-30 cu CSM Constanța. Prin urmare, suntem avizați. Dar și dornici de o victorie care, pe lângă faptul că este sinonimă cu salvarea, poate cosmetiza o imagine blurată oferită în nenumărate rânduri de CSM Bacău în această stagiune.

Programul meciurilor de vineri, 5 mai: CSM Bacău – SCM Politehnica Timișoara (ora 16.00), Potaissa Turda- Dinamo (17.00), Minaur- CSM Oradea (17.30), CSM Constanța- CSM Odorhei (17.30, Pro Arena).

Programul meciurilor de sâmbătă, 6 mai (ora 17.30): CSM București- Steaua (Pro Arena), CSU din Suceava- HC Buzău 2012, CSM Vaslui- CSM Foocșani 2007.

Clasament Liga Zimbrilor

1 Dinamo București           25      25      0        0        937-713       75p.

2 Minaur Baia Mare           25      19      1        5        744-679       58p.

3 CSM Constanța              25      18      3        4        770-666       57p.

4 Steaua București            25      16      1        8        761-705       49p.

5 CSM Focșani 2007          25      13      5        7        689-695       44p.

6 CSM București                25      14      1        10      702-690       43p.

7 Potaissa Turda               25      13      4        8        717-710       43p.

8 CSU din Suceava            25      8        3        14      751-757       27p.

9 HC Buzău 2012              25      8        3        14      727-744       27p.

10 CSM Bacău                  25      8        3        14      700-757       27p.

11 CSM Vaslui                  25      8        3        14      702-773       27p.

12 Politehnica Timișoara    25      7        2        16      717-766       23p.

13 CSM Odorhei               25      1        2        22      705-837       5p.

14 CSM Oradea                25      1        1        23      700-828       4p.

Source: desteptarea.ro

Головна » Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Victoria e salvarea – Deşteptarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *