IPS Teodosie, despre propunerea ca BOR să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii: „Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Nu vreau să-i judec, doar îi compătimesc” – HotNews.ro

  1. IPS Teodosie, despre propunerea ca BOR să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii: „Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Nu vreau să-i judec, doar îi compătimesc”  HotNews.ro
  2. Scandal în Săptămâna Mare. Cine vrea ca BOR să celebreze Paştele odată cu catolicii. Teodosie se opune…  Digi24
  3. ÎPS Andrei Andreicuț, despre varianta de sărbătorire a Paștelui pe stil nou: am fi în comuniune cu țările din Vest  Alba24.ro
  4. Se cere ca Biserica Ortodoxă să țină Paștele o dată cu cea Catolică. Sunteți de acord?  Ştiri de Cluj
  5. Prima reacție a Patriarhiei Române despre propunerea ca Paștele să fie celebrat de ortodocși odată cu catolicii şi protestanţii  HotNews.ro
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Головна » IPS Teodosie, despre propunerea ca BOR să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii: „Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Nu vreau să-i judec, doar îi compătimesc” – HotNews.ro

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care de-a lungul timpului s-a poziționat prin mai multe declarații controversate, iar în timpul pandemiei a contestat măsurile anti-COVID impuse de autorități, a reacționat în discuția privind celebrarea Paștelui la aceeași dată de către întreaga creștinătate. „Acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Alţii? N-au. Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor”, a susținut IPS Teodosie, spunând că îi „compătimește” pe catolici.

Arhiepiscopul TeodosieFoto: Agerpres

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, despre propunerea fostului ministru Teodor Baconschi ca ortodocşii să celebreze Paştele în aceeaşi zi cu catolicii şi protestanţii.

  • „Cred că nu ştie ce spune. Noi respectăm toate cele trei condiţii de la Sinodul I Ecumenic înscrise într-un canon al sărbătoririi Paştelui. Adică să fie după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor şi după Lună plină.
  • Dacă una din aceste condiţii nu se împlinește, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază data Paştelui este de 5 săptămâni.
  • Catolicii, în primul rând, au uneori Paştele înainte de Paştele evreilor. Adevărat este că noi sărbătorim Paştele după calendarul neîndreptat, că aşa a hotărât Sinodul de la 1923 de la Constantinopol, când s-a îndreptat calendarul în partea de răsărit. În partea de apus, a îndreptat calendarul în secolul al XVII-lea”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, potrivit News.ro.

El a spus că Paştele adevărat este „acolo unde vine Sfânta Lumină”, iar „catolicii nu au Sfânta Lumină”:

  • „Dar acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au.
  • Alţii? N-au.
  • Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor. Dar nu îndrăznesc să vină, că e greu la ortodocşi, că sunt posturi mari, aspre, metanii, rânduieli de slujbă mai lungi. Le place să proclame într-un cuvânt. Dar e greu să ţii rânduiala, căci cere jertfă multă”.
  • Întrebat cum procedează catolicii de Paşte, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: “Totul este simbol. Au lumină materială, Lumina care coboară la noi e realitatea, nu-i simbol. În sfârşit, nu vreau să-i judec, că nu-i treaba mea, doar îi compătimesc”.

Papahagi a anunțat „un amplu demers național”, cerând BOR să calculeze data Paștelui pe calendarul gregorian

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi de la UBB au cerut ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

  • „Decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat.
  • Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții (cum fac ortodocșii din Finlanda și Estonia).
  • Cu toate astea, mergem cu rușii – și calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, a scris Baconshi pe Facebook.

Tot duminică, Adrian Papahagi a anunțat că va iniția „un amplu demers național”, cerând BOR să calculeze data Paștelui pe calendarul gregorian:

  • „După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian (de care oricum ține seama Crăciunul) astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi), și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice.
  • Acest decalaj de calendar e foarte supărător și pentru milioanele de români care locuiesc în Occident, dar nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință, pentru a sărbători Paștele alături de rudele din țară, și trebuie să-și ia zile suplimentare de concediu.
  • N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți, dacă vor comuniune”.

Source: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *