România a pierdut la limită duelul cu Slovacia din prima zi a Trofeului Carpaţi la handbal masculin – Bihoreanul

România a pierdut la limită duelul cu Slovacia din prima zi a Trofeului Carpaţi la handbal masculin  Bihoreanul

Головна » România a pierdut la limită duelul cu Slovacia din prima zi a Trofeului Carpaţi la handbal masculin – Bihoreanul

Echipa României a fost învinsă la limită, cu scorul de 31-30, de selecţionata Slovaciei, miercuri, în prima zi a Trofeului Carpaţi la handbal masculin, competiţie amicală internaţională găzduită în această săptămână de Oradea Arena.

Meciul a fost foarte echilibrat, cu cele două reprezentative succedându-se la conducere.

Echipa ţării noastre, condusă de pe bancă de spaniolul Xavier Pascual, a marcat primele trei goluri, dar s-a văzut egalată la 4, după care Slovacia a trecut la conducere până în minutul 19, când România a egalat la 13. S-a mers apoi cap la cap, dar ultimul care a înscris în prima repriză a fost Tudor Botea, iar în pauză s-a intrat cu avantajul minim al tricolorilor, scor 18-17.

În partea a doua, partida a fost şi mai echilibrată, Slovacia a egalat, a trecut la conducere, după care selecţionata ţării noastre a revenit şi a trecut în avantaj, scor 26-24. Au urmat trei goluri consecutive ale slovacilor, astfel că în minutul 50 erau la conducere: 27-26. După acest moment, reprezentativa României a revenit în avantaj, a condus şi a fost egalată, până cu 14 secunde înainte de final, când slovacii au înscris pentru 30-31.

România a avut ultimul atac, dar Andrei Negru a ratat şi partida s-a închieiat cu victoria la limită a slovacilor.

„După cum cred că a văzut toată lumea, a fost un meci foarte prost pentru noi. Nu putem să ne explicăm ce s-a întâmplat astăzi, nu aceasta este adevărata noastră valoare. Cred că nu ne-a ieşit absolut nimic astăzi, nu am intrat concentraţi în meci şi nu am reuşit să intrăm în ritmul jocului, nici în apărare, nici în atac. Am făcut foarte multe greşeli, ceea ce nu este normal pentru o echipă naţională”, a declarat, la finalul partidei, jucătorul român Robert Militaru.

La rândul său, selecţionerul Xavier Pascual a recunoscut că echipa sa a avut multe greşeli.

„Eu cred că Slovacia a meritat să câştige meciul, a jucat mai bine ca noi. Noi am făcut numeroase greşeli, cred că am avut jucători care nu au evoluat 100%, iar aceasta a fost bine pentru ei (pentru slovaci – n.r.). Astfel, consider că au câştigat meritat. Eu cred că aceasta este realitatea cu echipa noastră, poate câştiga cu oricine şi poate pierde cu oricine. Dacă nu jucăm 100%, nu suntem concentraţi şi credem dinainte de meci că am câştigat jocul, avem această problemă”, a declarat tehnicianul echipei românei, Xavier Pascual.

În disputa cu slovacii, cinci jucători ai echipei României au înscris câte patru goluri, Tudor Botea, Robert Nagy, Dan Racoţea, Andrei Negru şi Andrei Buzle.

De la slovaci, cel mai eficace a fost Martin Potisk, 8 goluri.

De menţionat că echipa României s-a prezentat la turneul de la Oradea fără mai mulţi jucători de bază, care sunt accidentaţi şi cu 7-8 jucători tineri, precum Tudor Buguleţ, Alexandru Ghivil, Robert Nagy, Cristian Ungureanu sau Alexandru Popovic.

În prima partidă a zilei de miercuri de la Trofeul Carpaţi, Egiptul a învis Algeria cu scorul de 38-27 şi va juca finala mare, joi, de la ora 19:15, în compania Slovaciei.

Reprezentativa României va evolua joi, de la ora 17, în faţa reprezentativei Algeriei, în finala mică a turneului.

Source: news.google.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *