Șoșoacă vrea ca România să invadeze Ucraina. A depus un proiect de lege pentru anexarea mai multor… – Digi24

  1. Șoșoacă vrea ca România să invadeze Ucraina. A depus un proiect de lege pentru anexarea mai multor…  Digi24
  2. Diana Șoșoacă „lovește” din nou: Proiect de lege pentru a „anula cel mai mare act de trădare postdecembrist”  HotNews.ro
  3. Șoșoacă propune anexarea unor teritorii din Ucraina. Analist: O propunere aberantă. Stârnește reacții pro-ruse  Adevărul
  4. Diana Şoşoacă a depus un proiect de lege ce pare venit direct din pixul lui Putin. Cere ca România să an  Mediafax
  5. Diana Sosoaca vrea ca Romania sa anexeze Bucovina de Nord, Maramuresul…  Bihoreanul
  6. Vedeți vizualizarea În detaliu în Știri Google
Головна » Șoșoacă vrea ca România să invadeze Ucraina. A depus un proiect de lege pentru anexarea mai multor… – Digi24

Senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, acum președintele formațiunii SOS, a depus un proiect de lege prin care cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997. Prin denunțarea Tratatului, Șoșoacă cere ca România să anexeze teritoriile aflate cândva în componența României interbelice, proces ce ar putea fi posibil doar printr-o declarație de război din partea României. 

Fosta senatoare AUR continuă propaganda anti-ucraineană, de acestă dată, la nivel legislativ. Aceasta a depus proiectul de lege în circuitul legislativ. Prin inițiativa sa, Șoșoacă susține public discursul fostului președinte al Rusiei, Dimitri Medvedev, care declara încă în vara anului trecut că România și-ar dori să anexeze teritorii din Ucraina. 

De altfel, Șoșoacă este un bun prieten al ambasadorului Rusiei la București, ale cărui invitații le-a onorat de fiecare dată. În ultima vizită la reprezentanța Kremlinului la București, senatoarea ex-AUR a mers pentru a sărbători „rezultatele operațiunii speciale” în Ucraina. 

Inițiativa legislativă se înscrie în liniile oficiale ale discursului Moscovei care a încercat, după declanșarea războiului, să convingă opinia internațională că și alte state vecine Ucrainei și-ar dori începerea unui conflict cu aceasta pentru recuperarea teritoriilor care au fost, în trecut, în componența lor. 

Astfel, modificările aduse Tratatului cu privire la relațiile de bună veicinătate și cooperare dintre România și Ucraina, prevăd clar situția în care Ucraina ar trebui să deschidă un nou front. 

La articolul 3 din proiectul de modificare a Legii 129/1997, Șoșoacă scrie: „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.

Șoșoacă și-a argumentat inițiativa legislativă spunând că: „Prin acest demers dorim să recuperăm identitatea culturală, tradițiile, obiceiurile și religia populației românești estimată la aproximativ 1 milion de români, inclusiv familii mixte. Argumentul că prin semnarea acestui tratat se realiza integrarea țării noastre în NATO este fals, întrucât polonezii au aderat la NATO înaintea noastră, în 1999, fara sa semneze vreun document de recunoaștere a Pactului Ribbentrop Molotov. Din păcate, frații noștri români din Ucraina nu au dreptul să învețe în limba maternă, existând riscul pierderii identității culturale.”  

Acest argument al Senatoarei ex-AUR și-a pierdut validitatea, după ce chiar la începutul acestui an, a fost semnată declarația de la Kiev, între UE și Ucraina prin care cea din urmă s-a angajat să consulte atât minoritățile naționale de pe teritoriul său, cât și Comisia de la Veneția în chestiuni care privesc drepturile și legea minorităților. Promisiunea este cuprinsă în declarația  adoptată la summitul UE – Ucraina de la Kiev și a fost introdusă în document ca urmare a demersurilor României, după cum declarau surse oficiale pentru digi24.ro.

Un alt motiv invocat de senatoarea Șoșoacă ține de ajutorul dat de către România Ucrainei și refugiaților ucraineni, odată cu începerea războiului declanșat de Putin. 

„Având în vedere conflictul din Ucraina și faptul că statul român finanțează Ucraina cu tehnică militară și armament prin intermediul NATO, precum și faptul că prin România au trecut aproximativ 3 milioane de ucraineni, cerem Ucrainei să ne dea ținuturile locuite de frații noștri români.”

România a ajutat independent și prin intermediul structurilor ONU refugiații ucraineni, fiind printre țările cu cel mai mare număr de refugiați care au tranzitat teritoriul național sau care s-au stabilit în țară, după începerea războiului. Oficialii români au avut același discurs ca liderii UE, NATO și ONU și au declarat de fiecare dată că România va ajuta Ucraina atâta timp cât va fi nevoie. 

Source: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *