Alertă la Moscova. Autoritățile spun că au respins un atac cu drone ucrainene. Fragmente de drone, găsite lângă Ministerul Apărării

Două drone lansate de Ucraina au atacat Moscova luni dimineaţa devreme, dar au fost interceptate şi distruse, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters. Agenţiile de presă de stat din Rusia au raportat că fragmente de drone au fost găsite la 2 kilometri de clădirile ministerului.

Alertă la Moscova. Autoritățile spun că au contracarat un atac cu drone ucrainene. FOTO: Profimedia Images

Calificându-l drept un „atac terorist”, Ministerul Apărării a precizat pe canalul său de mesagerie Telegram că nu au fost victime în urma atacului.

Primarul Serghei Sobianin a afirmat pe Telegram că două clădiri nerezidenţiale au fost lovite în timpul atacului, care a avut loc în jurul orei 4 dimineaţa (0100 GMT). Nu este clar dacă dronele au lovit clădirile atunci când au fost doborâte sau dacă au vizat în mod deliberat clădirile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nici Ministerul Apărării şi nici primarul nu au precizat unde au fost interceptate dronele.

Agenţiile de ştiri de stat din Rusia au raportat, citând serviciile de urgenţă, că fragmente de drone au fost găsite în apropierea unei clădiri de pe bulevardul Komsomolski, care nu este departe de clădirile Ministerului Apărării.

Traficul a fost blocat pe bulevardul Komsomolski, la fel ca şi pe bulevardul Likhachev din sudul Moscovei, unde o clădire de birouri a fost avariată, au relatat agenţiile de presă ruseşti.

Canalul de televiziune al Ministerului rus al Apărării, Zvezda, a publicat pe canalul său de Telegram un scurt videoclip care arată o clădire înaltă cu ferestre lipsă la etajele superioare şi cu structura avariată.

Alte canale ruseşti de Telegram, cu legături cu forţele de securitate ale Rusiei, au publicat videoclipuri cu resturi de sticlă şi beton pe ceea ce au spus că este bulevardul Komsomolski.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Kievului. Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei sau de pe teritoriul ucrainean controlat de Rusia, dar a afirmat în ultimele luni că distrugerea infrastructurii militare a Rusiei ajută la contraofensiva Kievului.

Mesajul lui Zelenski după atacul rușilor din Odesa și înaintea Consiliului NATO-Ucraina  

Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit duminică seara despre atacul asupra Odesei şi le-a spus ucrainenilor că în această săptămînă vor fi multe evenimente diferite care vor consolida apărarea Ucrainei, inclusiv o reuniune a nou înfiinţatului Consiliul NATO-Ucraina, care va avea loc miercuri.

„Am început deja să ne pregătim pentru săptămâna viitoare. Vor fi multe evenimente diferite care vor consolida cu siguranţă apărarea Ucrainei. Îi mulţumesc secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru că a convocat cu promptitudine prima reuniune a Consiliului NATO-Ucraina. De fapt, imediat după conversaţia noastră de ieri, am convenit asupra datei – reuniunea va avea loc miercurea aceasta. O pregătim pentru a fi semnificativă”, a spus Zelenski în discursul său video nocturn.
El a anunţat, de asemenea, că partenerii Ucrainei pregătesc noi pachete de sprijin, care vor conţine „tot ceea ce aduce mai aproape înfrângerea teroriştilor ruşi”: mai multe sisteme de apărare aeriană pentru Ucraina, mai multă artilerie, mai multe arme cu rază lungă de acţiune, a detaliat preşedintele.

„Reţeta pentru a pune capăt războiului este evidentă: totul depinde de unitatea şi determinarea tuturor celor care preţuiesc libertatea, cultura şi viaţa. Mulţumim tuturor celor care ajută Ucraina! Le mulţumesc tuturor celor din Ucraina cărora le pasă de vecinii lor”, a punctat Zelenski.

El a menţinat atacul care a avut loc în cursul nopţii la Odesa, precizând au fost trase 19 rachete de tipuri diferite – „absolut intenţionat, pentru a le face mai greu de doborât şi pentru a provoca mai multe distrugeri”, a punctat preşedintele. Racheta care a lovit altarul Catedralei „Schimbarea la faţă” din Odesa a fost un X-22, adică o rachetă antinavă, a arătat Zelenski.

Atacul din cursul nopţii de la Odesa s-a soldat cu un mort şi 20 de răniţi, inclusiv patru copii cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani.

De asemenea, el a spus că în atacul de duminică aproape 50 de clădiri din Odesa au fost avariate, dintre care 25 erau monumente arhitecturale, aflate în centrul istoric, care face parte din patrimoniului mondial şi se află sub protecţia UNESCO.

În atac a fost avariată şi clădirea Consulatului grec, după ce cu doar trei zile în urmă, Consulatul chinez fusese avariat într-un alt atac de acest tip.

„Evident, toate acestea reprezintă o ameninţare globală: distrugerea oraşelor, distrugerea culturii, distrugerea porturilor care sunt fundamentale pentru securitatea alimentară a lumii. Nu a existat niciodată un terorist care să fi reuşit să învingă lumea şi nici aceşti nebuni de la Kremlin nu vor reuşi”, a spus Zelenski. „Va exista o Catedrală a Schimbării la faţă în Odesa. Cu siguranţă vom restabili totul”, a promis Zelenski, care a mulţumit în context premierului Italiei, Giorigia Meloni, parlamentului italian şi întregii societăţi italiene pentru promisiunea lor de a ajuta la restaurarea monumentelor istorice din Ucraina. „Principalul lucru este că, în ciuda oricăror încercări de a ne rupe ţara şi poporul nostru, ştim clar că noi, Ucraina, avem un viitor, deoarece apărăm cultura şi umanitatea. Rusia, pe de altă parte, aduce un singur lucru mai aproape cu teroarea sa – dezmembrarea istoriei”, a conchis Zelenski.

Editor : G.M.

Source: digi24.ro

Головна » Alertă la Moscova. Autoritățile spun că au respins un atac cu drone ucrainene. Fragmente de drone, găsite lângă Ministerul Apărării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *