Avocatul lui Ionuț Doldurea spune că acesta era la Crevedia în noaptea exploziei. Șeful ISU Dâmbovița nu a reușit să vorbească cu el

Avocatul patronilor stației GPL din Crevedia spune că Ionuț Doldurea, acționarul majoritar, a fost la Crevedia în noaptea exploziilor. Aceasta, deși șeful ISU Dâmbovița a spus că nu a reușit să ia legătura cu el, pentru că avea telefonul închis.

Prim-adjunctul inspectorului şef al ISU Dâmboviţa, Alfred George Hantăr, a spus acum două zile că oficialii ISU au încercat să ia legătura cu patronii stației GPL de la Crevedia imediat după izbucnirea incendiului, însă aceștia aveau telefoanele închise.

„Am încercat de la primele momente în care am ajuns la locul intervenţiei, chiar de pe drum, cu colegii de la Inspecţia de prevenire care cunoşteau locul, să luăm legătura cu patronul sau administratorul, cu unul dintre ei, telefoanele închise, nu am avut cu cine să discutăm”, a spus Hantăr.

Acum, avocatul susține că Doldurea a mers la Crevedia în seara exploziei, dar nu a putut da detalii despre ce a făcut și cât timp a stat acolo.

„A fost chiar în seara incendiului la fața locului, asta știu”, a precizat el, fără a da detalii.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia, soldată cu zeci de răniţi, se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal, Ionuţ Daniel Doldurea. Celălalt asociat este Cosmin Stângă, reținut și el de procurori.

Avocatul, care îi reprezintă pe cei doi patroni și, de asemenea, compania, a spus că a aflat din presă despre calitatea de suspecți în acest dosar, din comunicatul Parchetului.

Editor : M.B.

Source: digi24.ro

Головна » Avocatul lui Ionuț Doldurea spune că acesta era la Crevedia în noaptea exploziei. Șeful ISU Dâmbovița nu a reușit să vorbească cu el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *