Cristian Popescu Piedone va fi pus în libertate / Condamnat în mai 2022 la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv, fostul primar a fost achitat

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone – condamnat definitiv în mai 2022 la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv și aflat în penitenciar – va fi pus în libertate. Decizia a fost luată miercuri de instanța supremă, care l-a achitat pe fostul primar al sectorului 4.

Cristian Popescu PiedoneFoto: AGERPRES

Piedone a stat în închisoare un an și o lună, el fiind încarcerat la Penitenciarul Jilava. După îndeplinirea formalităților, fostul primar va fi eliberat.

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis lui Piedone un recurs în casație, o cale extraordinară de atac.

Astfel, fostul primar, condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv, a fost achitat pe motiv că fapta nu există.

Instanța supremă a decis punerea de îndată în libertate a lui Cristian Popescu Piedone.

Decizia ICCJ:

  • „Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare: În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL). Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
  • Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul în casaţie declarat de acest inculpat rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi şi intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 680 lei, rămân în sarcina statului”.

Tot miercuri, ICCJ a respins ca nefondate recursurile în casaţie formulate de Matei George Petrică, George Alin Anastasescu, Cristian Mihai Niță și Radu Antonina.

Condamnările în cazul acestora, dispuse tot de Curtea de Apel București, în mai 2022:

  • Patronul Clubului Colectiv, Alin George Anastasescu – 11 ani si 8 luni de închisoare
  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI – 8 ani și 8 luni

Hotărârea ICCJ este definitivă.

Condamnările în procesul Colectiv, dispuse la aproape 7 ani de la tragedie

Decizia în procesul Colectiv – încheiat în 21 decembrie 2021 – a fost pronunțată în 12 mai 2022 de către Curtea de Apel București, care l-a condamnat pe Piedone la 4 ani de închisoare. Decizia definitivă a fost pronunțată la aproape 7 ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia au murit 65 de oameni, iar alți aproximativ 150 au rămas mutilați pe viață.

În prima instanță, Piedone primise 8 ani și șase luni de închisoare în dosarul Colectiv.

Majoritatea pedepselor au fost reduse de către Curtea de Apel București, față de cele primite la instanța de fond..

Iniţial, procesul Colectiv ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţi.

Piedone, după condamnarea în dosarul Colectiv: „Dacă acei părinți cred că eu le-am omorât copiii, așa să le ajute Dumnezeu”

Piedone a susținut de fiecare dată că este nevinovat.

„Dacă acei părinți cred că eu le-am omorât copiii, așa să le ajute Dumnezeu” – a fost reacția revoltătoare a lui Cristian Popescu Piedone, imediat după pronunțarea deciziei de condamnare, în mai 2022.

El a postat atunci și un mesaj pe Facebook, în care susține că a fost „luat” nevinovat, iar șase ani și jumătate a fost „chinuit și tăvălit”.

  • „Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie! M-au vânat pe unde m-au prins. Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele…
  • Rămâneți cu bine, oameni buni! (…) Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc!”, a scris Piedone în mesajul transmis locuitorilor din sectorul 5 care în septembrie 2020 l-au ales primar.

El a avut și un mesaj pentru familiile tinerilor morți și răniți în incendiul din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv: „Piedone merge la pușcărie nevinovat! Adevărații vinovați pentru tragedia Colectiv sunt liberi!”.

Source: hotnews.ro

Головна » Cristian Popescu Piedone va fi pus în libertate / Condamnat în mai 2022 la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv, fostul primar a fost achitat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *