„E dur că zic asta, dar o zic de la început! Lucrurile sunt foarte clare!” Gică Hagi și-a anunțat decizia

  • SuperLiga: Petrolul – ‘U’ Cluj, duminică, 18:30, DGS 1

  • SuperLiga: U Craiova 1948 – FCSB, duminică, 21:30, DGS 1

Gică Hagi a luat decizia: „Vreau să rămân minoritar. Lucrurile sunt foarte clare!

„O să încercăm să luăm meci cu meci şi să ajungem în play-off, iar acolo să ne luptăm încă o dată cu cele mai bune echipe din România. Chiar dacă bugetul nostru nu este la nivelul celor 6 echipe din România. Nu avem cum să fim, suntem departe de nivelul la care trebuie din acest punct de vedere. Însă aşa cum am făcut şi până acum, încercăm să fim inspiraţi, să muncim foarte mult şi să îi facem pe jucători să evolueze foarte bine.

Noi nu putem să concurăm cu cele mai bune echipe din România. Când o să vină împreună cu noi tot ce înseamnă regiune şi oraş ca să fim foarte puternici la nivel administrativ, atunci e clar că vom putea aduce jucători scumpi. Ne dorim asta, e preconizat pe următorii 5 ani. Am câştigat titluri, dar nu am fost în Europa. Nu putem să fim în Europa la nivel foarte mare cu salarii foarte mici. Nu ai cum cu bugetul de acum, care e 50% din toate cheltuielile clubului şi care nu depăşeşte 3 milioane de euro.

Aşa nu poţi să ai pretenţia să fii cel mai bun din Europa. Conducerea trebuie să aducă bani, bani foarte mulţi. Pentru că îţi propui un lucru, un obiectiv, în funcţie de câţi bani ai. Farul la banii pe care îi are, are buget să rămână în prima ligă. Sunt cluburi din Liga a II-a care plătesc poate mai bine ca noi. Cu toate că şi noi plătim acum foarte bine, dar nu cât trebuie. Dar cu 3 milioane nu cred că poţi să aspiri să fii cel mai bun din România. E dur că zic asta, dar o zic la început ca să se ştie lucrurile.

Rămân jucătorii cu noi, inclusiv Mazilu, şi ne vor ajuta foarte mult, dar în termen scurt şi mediu această echipă trebuie să fie susţinută mult, mult mai mult de regiune. Nu pe Hagi, eu nu am nevoie, pe echipă, că e a oraşului, a regiunii. Hagi e acţionar, atât. Deocamdată sunt acţionar majoritar şi vreau să rămân minoritar. Lucrurile sunt foarte clare”, a explicat Hagi.

Acesta a menţionat că Farul Constanţa este „nimeni” în Europa şi din acest motiv nu poate să vândă jucători foarte scump.

„Noi nu am început să vindem din ce în ce mai scump. Nu e adevărat. Noi n-am ajuns să vindem jucători cu adevărat. Farul e Farul, Farul e nimeni în Europa. Şi atunci e clar că nu putem vinde jucători la nivel foarte mare.

Pentru a face asta, trebuie să ai o cotă în Europa. Aşa că nu trebuie să ne minţim şi să nu spunem realitatea. Da, noi vindem la nivelul pe care îl avem noi. Dar nu vindem foarte scump, noi vindem normal. Şi suntem fericiţi că avem jucători pe care putem să îi dăm”, a afirmat tehnicianul.

  • Farul Constanţa o întâlneşte azi, de la ora 18:30, în direct la Digi Sport 1, pe Hermannstadt, într-o partidă programată la Sibiu, prima etapă a SuperLigii, ediţia 2023/2024.

„Moment istoric”. A început demolarea stadionului din Constanța

Galerie Foto

La începutul lunii iunie, a început demolarea stadionului din Constanța, iar autoritățile au distribuit un material video prin care mirobiștii au putut urmări fiecare pas din acest proces.

În locul vechii arene de la malul mării va apărea un stadion modern, cu o capacitate de peste 18.000 de locuri.

Așa cum s-a anunțat încă de săptămânile trecute, lucrările de demolare din Constanța au fost demarate pe data de 10 iulie. Autorățile locale au ținut să transmită live pe Facebook întreg procesul desfășurat în cursul zilei de luni, iar Farul a marcat acest eveniment prin intermediul unui mesaj și a unei fotografii inedite.

„Moment istoric: astăzi începe oficial demolarea vechiului stadion Farul! Au fost moment unice, de neuitat, dar suntem pregătiți să avem în Constanța un stadion ultramodern, așa cum orașul și suporterii noștri merită!”, a transmis Farul.

Etichete: gica hagi

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Source: digisport.ro

Головна » „E dur că zic asta, dar o zic de la început! Lucrurile sunt foarte clare!” Gică Hagi și-a anunțat decizia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *