Exploziile de la Crevedia: Încă un pacient a murit la Spitalul Floreasca

Încă o persoană rănită în exploziile ce au avut loc la Crevedia în seara zilei de 26 august a murit la Spitalul Clinic de Urgență din București, acesta fiind al patrulea deces după tragedia de la stația GPL.

Exploziile de la CrevediaFoto: Inquam Photos / George Calin

„În cursul acestei dimineți, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internarii, cu arsuri pe 95% din suprafața corporală. Adresăm condoleanțe familiei”, a anunțat Ministerul Sănătății.

Duminică, MS a transmis că doi pacienţi răniţi care se află internaţi în unităţi medicale din România şi alţi cinci care au fost transferaţi în străinătate, sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic. Dintre cei doi pacienţi intubaţi din România, unul era internat la Floreasca, iar celălalt la Spitalul „Bagdasar Arseni”.

Conform Ministerului Sănătății, cei 16 pacienţi aflaţi în stare medie sau uşoară sunt internați în următoarele unități medicale: 6 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni”, 5 la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Au fost externaţi 25 de pacienţi, iar patru au decedat. 12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, arată MS. Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck – Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen – Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

Source: hotnews.ro

Головна » Exploziile de la Crevedia: Încă un pacient a murit la Spitalul Floreasca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *