Handbal masculin. Un inter dreapta de mână stângă vine la Suceava! | Suceava News Online

CSU din Suceava a reușit al doilea transfer pentru sezonul competițional 2023-2024 după cel al portarului Merlă. Eduard Iordachi de la HC Buzău va face parte din formația suceveană de Ligă Națională.

Jucător de mână stângă, Eduard este originar din Iași și are 23 de ani. În sezonul precedent a fost legitimat la vicecampioana Minaur Baia Mare, iar în iarnă a fost împrumutat la HC Buzău. Înainte a mai jucat pentru CSM Bacău, acolo unde a ajuns când era junior III. Eduard Iordachi a fost convocat la toate loturile naționale ale României, inclusiv la cel seniori.

„Mă bucur mult că am reușit să mă alătur echipei din Suceava.

Discutasem cu cei din conducere, așteptam un semnal pozitiv și iată că a venit. Am semnat un contract pe o perioadă de doi ani, timp în care vreau să cresc ca jucător și să reușesc împreună cu colegii mei să îndeplinesc obiectivele stabilite. Salut toți suporterii suceveni! Am trăit pe pielea mea, ca adversar, <<infernul alb de la Suceava>>. A fost chiar în ultima etapă din sezonul trecut, la meciul dintre CSU Suceava și HC Buzău, în care, vă spun sincer, mesajele și indicațiile care veneau de pe bancă nici nu se auzeau până în teren.

Abia aștept să încep pregătirile alături de noii colegi și sunt sigur că o să mă integrez foarte repede. Vă așteptăm să ne susțineți și să ne bucurăm împreună de toate rezultatele. HAI CSU!!!”, a transmis Eduard Iordachi.

Source: svnews.ro

Головна » Handbal masculin. Un inter dreapta de mână stângă vine la Suceava! | Suceava News Online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *