Kievul cere României şi NATO mai multă fermitate faţă de intrarea în frontierele lor a dronelor ruse / Consilier prezidențial: Avem nevoie de acțiuni, nu de „tăcerea mieilor” / „Nimeni nu se aşteaptă ca NATO să invoce articolul 5 pentru că o bucată de metal a căzut pe un câmp”

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a explicat vineri că Ucraina nu se aşteaptă ca NATO să declare război Moscovei pentru că o dronă militară rusă a căzut luni pe teritoriul României, ţară membră a NATO, dar a cerut mai multă fermitate pentru a evita repetarea unor situaţii similare, transmite EFE, preluată de Agerpres.

„Poate că ar merita să puncteze mai ferm că este inadmisibil să se încalce spaţiul lor aerian?”, a scris Podoliak pe contul său de pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter). Consilierul preşedinţiei ucrainene a sugerat o posibilă reacţie a României şi a altor ţări NATO care se învecinează cu Ucraina.

„De exemplu, acestea ar putea declara că sunt pregătite să doboare drone şi rachete pe o anumită rază pentru a-şi proteja graniţele”, a adăugat Podoliak, care a mai spus că „nimeni nu se aşteaptă ca NATO să invoce articolul 5 şi să intre în război cu Rusia pentru că o bucată de metal a căzut pe un câmp românesc”.

Consilierul biroului prezidenţial ucrainean a spus că „tăcerea” în legătură cu incidente precum cel de luni într-una din zonele României care se învecinează cu Ucraina face ca „Rusia să îşi permită să folosească spaţiul aerian” al ţărilor vecine Ucrainei „pentru a lansa atacuri cu rachete împotriva Ucrainei”.

Potrivit autorităţilor de la Kiev, rachete ruseşti au trecut în mai multe rânduri, de la începutul războiului, graniţele sau spaţiul aerian al României, Poloniei şi Republicii Moldova, aceasta din urmă nefiind membră NATO.

Source: g4media.ro

Головна » Kievul cere României şi NATO mai multă fermitate faţă de intrarea în frontierele lor a dronelor ruse / Consilier prezidențial: Avem nevoie de acțiuni, nu de „tăcerea mieilor” / „Nimeni nu se aşteaptă ca NATO să invoce articolul 5 pentru că o bucată de metal a căzut pe un câmp”

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a explicat vineri că Ucraina nu se aşteaptă ca NATO să declare război Moscovei pentru că o dronă militară rusă a căzut luni pe teritoriul României, ţară membră a NATO, dar a cerut mai multă fermitate pentru a evita repetarea unor situaţii similare, transmite EFE, preluată de Agerpres.

„Poate că ar merita să puncteze mai ferm că este inadmisibil să se încalce spaţiul lor aerian?”, a scris Podoliak pe contul său de pe reţeaua de socializare X (fostă Twitter). Consilierul preşedinţiei ucrainene a sugerat o posibilă reacţie a României şi a altor ţări NATO care se învecinează cu Ucraina.

„De exemplu, acestea ar putea declara că sunt pregătite să doboare drone şi rachete pe o anumită rază pentru a-şi proteja graniţele”, a adăugat Podoliak, care a mai spus că „nimeni nu se aşteaptă ca NATO să invoce articolul 5 şi să intre în război cu Rusia pentru că o bucată de metal a căzut pe un câmp românesc”.

Consilierul biroului prezidenţial ucrainean a spus că „tăcerea” în legătură cu incidente precum cel de luni într-una din zonele României care se învecinează cu Ucraina face ca „Rusia să îşi permită să folosească spaţiul aerian” al ţărilor vecine Ucrainei „pentru a lansa atacuri cu rachete împotriva Ucrainei”.

Potrivit autorităţilor de la Kiev, rachete ruseşti au trecut în mai multe rânduri, de la începutul războiului, graniţele sau spaţiul aerian al României, Poloniei şi Republicii Moldova, aceasta din urmă nefiind membră NATO.

Source: g4media.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *