Europa Liberă: Ați mai asistat vreodată la ceremonii de promulgare a unor legi, cum este cea de astăzi pentru promulgarea Legilor Educației?
Theodor Paleologu: Deși am fost ministru și deputat timp de opt ani, nu am participat la o asemenea ceremonie. De altfel, mi se pare puțin caraghios când, totuși, nu prea ai ce sărbători în legătură cu educația în România. Rezultatele de la bacalaureat de ieri sunt relevante, iar realitatea este foarte diferită de ce spun oficialii.
Realitatea este că jumătate dintre elevii care au început școala acum 12 ani nu au absolvit, deci nu este 70% promovabilitate cum se spune, ci este 50% poate chiar sub 50%. Așadar ceremonia de azi poate fi și una funerară, un parastas.
Europa Liberă: Cu ce s-ar putea lăuda președintele Iohannis în legătură cu proiectul România Educată lansat acum șapte ani?
Theodor Paleologu: E ceva care reprezintă, într-un anume sens, un mare succes. Să reușești să vorbești timp de șapte ani despre ceva inexistent, în sine e o performanță.
Să vorbești atât de mult pentru atât de puțin e cum spuneau latinii Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus, adică „nasc munții și apare un șoricel ridicol”.
Exact ce vedem în cazul României Educate a președintelui Iohannis. Să ne înțelegem, nu e vorba doar de președintele Iohannis. Aici e o problemă mult mai largă.
Europa Liberă: Care ar fi problema?
Theodor Paleologu: De peste 30 de ani ne afundăm în eșec, iar asta trebuie denunțat. S-a dezumflat și gogoașa excelenței învățământului de dinainte de ’89. Am făcut școala înainte de ’89 și era foarte proastă.
Iar catastrofa de după 1989 moștenește catastrofa anterioară. Aproape toți miniștrii Educației au vrut să producă legea lor. Am avut nenumărate, una mai proastă decât cealaltă. Unele au meritul de a fi ceva mai puțin proaste decât altele.
Europa Liberă: Și este cazul aici?
Theodor Paleologu: E o lege evident mai proastă decât legea lui Funeriu, care oricum nu era grozavă, dar care a fost mutilată de sute de amendamente care de fapt o schimbaseră cu totul.
Cel mai bun lucru pe care puteam să îl facem după ’90 era să repunem în vigoare legea lui Spiru Haret. Atât și nimic mai mult, adaptând-o la realitățile de acum.
Europa Liberă: Cum argumentați? Totuși legea Spiru Haret este a unui alt secol…
Theodor Paleologu: Și totuși, e mult mai bună și azi, se vede în situații concrete că era și flexibilă în același timp, cuprindea foarte bine ansamblul învățământului și învățământul superior.
Repunem în vigoare legea respectivă cu câteva amendamente. Atât. Și adăugând domenii actuale. Din păcate, legislatorii noștri sunt inventivi și vor să-și lege numele de prostiile pe care le produc.
Europa Liberă: Cum spuneți, nu e numai președintele, aceste legi au în spate o serie de oameni cu influență, unii suspecți de plagiat ca dl. Cîmpeanu. Legea nouă reflectă și acest scăzut nivel moral?
Theodor Paleologu: Legea reflectă un nivel moral și mai cu seamă intelectual. Din păcate, plagiatul în România este regulă, nu este excepția. În orice universitate se plagiază pe rupte. Vă povestesc un mic episod din pandemie.
Am ținut și eu și colegul meu Răzvan Ioan de la Casa Paleologu, niște cursuri la universitate, din patriotism, că n-am fost plătiți. Eu am ales un alt mod de evaluare, însă Răzvan Ion le-a dat să scrie un eseu. Jumătate au plagiat, adică cei pe care i-a prins el. Se plagiază pe rupte. E un flagel național care exprimă disprețul poporului român pentru educație.
Eu cred că acești plagiatori, acești nemernici, acești impostori, aceste nulități sunt o oglindă a societății. E mult mai grav decât contraperformanța personală a președintelui Iohannis.
Președintele Iohannis, așa cum îl vedem, este reprezentativ. A fost votat de două ori de o majoritate clară a poporului român, dar de partea cealaltă variantele erau și mai proaste, fie că vorbim de Ponta plagiatorul, fie că vorbim de doamna Dăncilă, deci răul este mult mai profund.
Nu se rezumă la niște politicieni lipsiți de scrupule. Este o problemă a întregii societăți. E vorba de un adevărat dispreț pentru educație, pentru că foarte mulți studenți din România consideră școala, consideră universitatea pur și simplu un oficiu care îți dă o ștampilă pe o hârtie. Atât și nimic mai mult.
Europa Liberă: Includeți și părinții în acest tablou al dezastrului ?
Theodor Paleologu: În foarte mare măsură, atitudinea părinților este de vină pentru acest dezastru, atitudine adesea scandaloasă prin felul în care îi hărțuiesc pe profesorii corecți, care sancționează plagiatul sau care sancționează alte abateri.
Suntem țara cea mai puțin educată din Europa și cred că un popor care disprețuiește educația este un popor care merge spre pierzanie. Nu întâmplător suntem țara în care se citește cel mai puțin, se citește foarte puțin în România, sub o carte pe locuitor pe an.
Și avem cele mai multe accidente din Europa sau cele mai multe jocuri de noroc din Europa. Asta n-ar fi posibil dacă societatea ar reacționa. Or, societatea nu reacționează.
Media națională este dezastruoasă și ne situează, cum vă spuneam, pe ultimul loc în Europa. Și după aceea, vin demagogi precum Ciolacu și Simion și spun că suntem sclavii și robii Europei. Dar ei nu propun nimic în privința educației. Ei înșiși sunt imaginea disprețului pentru educație din societatea românească. De aia au și partizani mulți și sunt în rolurile în care îi vedem.
Europa Liberă: Am auzit în spațiul public un comentariu de la fostul ministru Mircea Miclea că aceste Legi ale Educației sunt rezultatul unor cercuri de putere și influență care au reușit conjunctural să-și impună voința în lege: liceele mari au reușit să impună examen separat, rectorii au reușit să impună încă două mandate, indiferent câte mandate au făcut înainte etc. Sunteți de acord cu acest comentariu?
Theodor Paleologu: Fără îndoială, are dreptate. Dar e doar un aspect, nu e tot. Cei care au influență în redactarea unor asemenea texte legislative sunt tocmai cei care n-ar trebui să se mai pronunțe, pentru că ei sunt autorii dezastrului.
Principalul autor al dezastrului din educație în România este Ministerul Educației, care face imposibilă până și educația privată de calitate pentru că intervine cu controale.
ARACIS este o instituție absolut kafkiană. Aceste agenții de acreditare sunt absolut toxice și împiedică până și învățământul privat de calitate, prin reglementări tipice învățământului de stat. E vorba de o părtinire evidentă.
Europa Liberă: Totuși, universitățile private au privilegiile lor…
Theodor Paleologu: De fapt, acest învățământ nu e privat. Ce se întâmplă în universitățile private? Cei care sunt sunt foarte slabi și nu intră în universități de stat își cumpără o diplomă cu care se angajează la stat.
Sunt instituțiile de rezervă când clienții partidocrației au nevoie de o diploma pentru a fi angajați la stat. E o schemă pe care eu am văzut-o foarte des, că am fost în politică timp de câțiva ani. Tot felul de nulități care aveau o diplomă cumpărată de la o școală sau de la o universitate privată se angajau imediat la stat.
Mai e încă un aspect și anume aspectul demografic. Demografia României nu e în declin, este în cădere liberă, e vorba de o prăbușire demografică a României fără precedent. Cred că nicio altă țară din Europa nu s-a prăbușit cu viteza cu care ne-am prăbușit noi și asta are un impact asupra învățământului.
Cunosc câteva facultăți la care am predat în decursul anilor și am putut compara situația din anii ’90 cu situația din anii din urmă. E vorba de efecte ale acestei prăbușiri demografice.
În anii ’90 aveai sute de studenți, din care unii erau foarte buni. Acum sunt foarte puțini studenți, iar cei mai buni pleacă în străinătate. Nu zic că au dispărut total cei buni: sunt și profesori foarte buni, sunt și elevi sau studenți buni, dar asta nu schimbă situația de ansamblu.
Deci avem și problema asta de ordin demografic și ar trebui desființate universități sau cel puțin facultăți din România. Dar nu cred că vreun ministru al Educației va avea curajul să desființeze facultăți în România.
Europa Liberă: Universitățile mici, care abia dacă strâng studenți, dau grosul votului când e vorba de decizii privitoare la învățământul academic. Unele dintre ele sunt conduse de rectori-plagiatori și profitori, rectori politicieni …
Theodor Paleologu: De aceea spun că dezastrul este greu de surmontat. Chiar nu văd cum, când e vorba de o problemă de cultură. Dau un exemplu: acum mulți ani, peste 20, predam la Berlin, într-o universitate mică americană și aveam studenți din vreo 15 țări diferite, îi știam personal.
Cei care plagiau erau exclusiv din Europa de Est, România, Bulgaria, Ucraina, Bielorusia, Rusia, Georgia, numai ei plagiau. E o problemă culturală, o problemă de mentalitate și cazul cel mai absurd a fost o studentă din Bielorusia, foarte deșteaptă, pe care o apreciam foarte mult. Am prins-o că a plagiat, fiindcă în lucrarea ei unele pasaje erau mai proaste decât celelalte. Tocmai cele plagiate erau mai proaste decât ale ei.
Europa Liberă: Cum vă descurcați cu Casa Paleologu?
Theodor Paleologu: Avem cursuri pentru toate vârstele și în ultima vreme din ce în ce mai multe cursuri pentru adolescenți, studenți. Tocmai m-am întors de la o școală de vară de la Râșnov cu tema „Despre idei și doctrine religioase în istoria Europei”.
Faptul că existăm de zece ani și că merge din ce în ce mai bine, arată că există o nevoie de educație. Disprețul față de educație nu este singura realitate în România, fiindcă există realități paralele.
Suntem o țară ruptă în bucăți. Există oameni care vor educație, care vor să citească, care se implică. Sunt foarte avizi de așa ceva oameni de toate vârstele. Ideea școlii de vară pe care tocmai am încheiat-o n-a fost ideea mea. A fost ideea unor cursanți, elevi de anul trecut. Ei ne-au cerut să facem o școală de vară despre idei și doctrine religioase în istoria Europei.
Europa Liberă: Spuneți că există tineri care vor mai mult decât le oferă școala…
Theodor Paleologu: Există și acest tip de elevi români doritori să învețe. Numai că ei sunt extrem de frustrați de sistem, sunt frustrați de școală, de modul de predare, uneori de lichelismul directorilor de școli numiți politic și dispuși să facă orice.
Sunt în România multe biblioteci cu existență fictivă.
Sunt profesori excelenți, dar și profesori foarte proști și plătiți la fel. Profesorii excelenți sunt în general prost văzuți de ceilalți, ca și elevii care vor să învețe și care citesc, priviți ca niște ciudați. Se face mișto de ei.
Am ținut niște cursuri și-n sate, unde am avut întâlniri foarte frumoase cu copii minunați care nu au îndrumarea necesară. Mi-a rămas în minte o fată, foarte simpatică care spunea că n-a mai atins o carte din 2019.
Europa Liberă: De ce, nu aveau bibliotecă sau nu li se recomanda să citească?
Theodor Paleologu: Era un sat prăpădit dintr-o anumită regiune a țării, nu foarte prosperă. Aveau bibliotecă și am propus să mergem împreună la bibliotecă. Dar nu se știa cine are cheia, biblioteca fiind închisă.
Sunt în România multe biblioteci cu existență fictivă. Sunt numai 8000 de biblioteci în toată țara, dar multe doar pe hârtie, cum e și această bibliotecă, pentru că doamna care avea cheia nu era din localitate.
Fata spunea, amuzându-se, că n-a mai citit o carte sau n-a mai atins o carte din 2019. Ceilalți copii nu găseau asta ciudat, dimpotrivă, ar fi fost considerată ciudată dacă ar fi citit în mod constant.
Europa Liberă: Revenind la marile orașe, vedem că drogurile în unele școli sunt la ordinea zilei. Nu s-a prea vorbit despre asta până de curând…
Theodor Paleologu: Fenomenul este devastator de peste 20 de ani. Încă din anii ’90 era o realitate. Cunosc cazuri din licee socotite bune, unde aveai dealeri în fața porții sau chiar intrau în în liceu.
Deci un fenomen masiv, dar societatea românească e foarte ipocrită în privința asta. Face politica struțului, ca și în alte privințe, cum este, de pildă, prostituția. Suntem cei mai mari furnizori de prostituție din Europa, din Uniunea Europeană, dar ne facem că nu vedem, ne facem că nu există fenomenul, deși este prezent peste tot.
O țară care e pe ultimul loc la educație și cultură, e normal să fie pe primul loc la prostituție.
Europa Liberă: Cum schimbă noile tehnologii lucrurile în educație?
Theodor Paleologu: Cred că un sistem cât de cât sănătos reușește să facă față noului adus de tehnologii, dar într-un sistem deja cangrenat efectul poate fi poate prost.
Este limpede că apariția unor tehnologii precum Inteligența Artificială ne obligă să schimbăm modul de examinare, să privilegiem examinarea orală și scrisul cu stiloul în clasă.
Dar asta cere mai multă muncă, iar profesorii, mulți dintre ei, vor să muncească mai puțin. Oricum sunt plătiți mizerabil și mulți fac o muncă la nivelul corespunzător remunerației. Adică minim efort.
Europa Liberă: Vocația aici n-are nimic de spus?
Theodor Paleologu: Nu poți să ceri cuiva, pentru că este o meserie care presupune vocație, să muncească pe foarte puțini bani. Consider că cineva care a studiat mult trebuie să aibă un trai bun, adică să câștige câteva mii de euro în fiecare lună. Așa e firesc.
Un exemplu de minim efort sunt testele-grilă, o catastrofă. E mult mai simplu pentru toată lumea. Pentru elevi, minimul efort e asigurat. Dar nu poți testa cu adevărat abilități intelectuale cu teste-grilă, este o iluzie și o imensă prostie.
În România nu există concurs real.
Testele grilă au, poate, valoarea lor, dar foarte limitată. Elevii din România nu învață să scrie un eseu argumentat. Mulți dintre ei nici nu știu ce e acela un argument. Văd asta la tinerii care vin la noi, la cursurile Casei Paleologu.
Europa Liberă: Plata scăzută a profesorilor care a generat recent proteste prelungite nu e valabilă în universități, fiindcă există și aici un dezechilibru major: grupul de conducere – rectori, prorectori, decani etc. – duce acasă și 5.000-8.000 euro lunar. Am tot dat exemplul rectoriței plagiatoare, deja sancționată, de la UAV Arad, care are venituri lunare de 9.000 euro.
Theodor Paleologu: Avem de-a face și cu o disparitate absolut scandaloasă, un corp de profitori care căpușează unele universități. Dar nu e vorba doar despre asta. Mai e o altă disparitate, de exemplu, între profesori și un asistent sau un lector. Ei suportă tot felul de umilințe timp de ani de zile, ca să poată obține gradele didactice care să le aducă venituri bune, deci nu critică niciodată conducerea.
În România nu există concurs real. Se știe exact ce post e pentru cine. Restul e formal. Alt aspect: suntem o societate închisă unde totul funcționează în rețele, rețelele bune, rețelele toxice, dar din păcate, concurs nu există. Competiție reală nu există. Nu suntem deschiși către lumea largă. Ați auzit vreodată de profesori străini care să candideze pentru posturi în universități românești? Noi semănăm foarte mult cu sudul Italiei. Și în bune și în ele.
Source: romania.europalibera.org